Cine influențează lumea?

Cine face ca lumea să fie ceea ce este? Cine decide tendințele, valorile sau direcția pentru viitor? Cine sau ce construiește direcția în educație, afaceri, legislație, politică și media?

Ar trebui să fim preocupați de răspunsul la această întrebare pentru că de el depinde viitorul nostru și al generațiilor viitoare.

Cine determină cum va fi România
peste 5-10 ani?

Am răspuns deseori: media, internetul, mediul politic dar nu este adevărat. Nu sunt nici programele, nici sistemele ci întotdeauna oamenii.

Sunt oamenii care conduc aceste domenii importante din societate și, mai important decât atât, inima și caracterul acestor oameni.

Sunt oameni, dar nicidecum obișnuiți – sunt deștepți, creativi, ambițioși și muncitori. Ei sunt cei care în mod constant descoperă nevoile și aduc soluții la aceste nevoi. Sunt neobosiți în urmărirea viselor lor – conducând, influențând, transformând lumea din jurul lor. Ei sunt lideri, lideri influenți și mulți îi urmează.

Au devenit eroii, sursa de inspirație și modele pentru viitorii lideri, pentru elevi, studenți, pentru antreprenori și oameni de afaceri.

Uneori, nu foarte des, găsești printre ei și altfel de lideri – care nu schimbă doar la suprafață ci schimbă din interior spre exterior – au un impact și mai profund, mai durabil, unul care poate transforma o națiune.

Dacă am avea câțiva lideri ca ei, România ar putea fi schimbată.

Educația, mediul politic, mass-media ar avea, cu totul, altă culoare.

România a avut parte de lideri capabili și bine pregătiți profesional dar lipsiți de caracter. Din păcate au condus țara în disperare și ruină. Rezultatele au fost dezastroase și pentru mult timp dreptul oamenilor la informație, dezvoltare și impact a fost îngrădit.

Au trecut deja 27 de ani de la căderea comunismului iar România încă strigă după speranță și transformare. Absolvenții universităților, cei care au potențial să devină viitorii lideri, răspund la orice oportunitate de a pleca din țară în speranța unui viitor mai bun.

Transformarea nu va veni prin schimbarea unui sistem.

Nu ducem lipsă de resurse și de idei bune. România este încă într-o criză de lideri. Avem nevoie de lideri competenți și de caracter care înțeleg că transfomarea începe din interior spre exterior și sunt gata să plătească prețul implementării acestei schimbări.

Aceasta este nevoia stringentă cu care ne confruntăm la acest moment dar și oportunitatea extraordinară de a deveni o parte din soluție. Vreau să vă invit să veniți alături de noi pentru a deveni lideri mai buni, pentru a experimenta un succes real și nu în ultimul rând – vă provocăm să schimbați România.

Dezvoltăm un lider
schimbăm o comunitate
tranformăm o națiune.
Total
54
Social

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*