Dumnezeu te vrea în business

Biblia este cea mai bună carte de business.

Nu te-ai gândit niciodată la acest lucru? Cum adică, Dumnezeu mă vrea în business? Parcă El are treabă cu Biserica și lucrurile spirituale. Să fie El interesat și de afacerile mele? Eu nu am „chemare” pentru business. Oare cum stau lucrurile în acest domeniu?

Binecuvântarea lui Avraam

Noul Testament afirmă că, întrucât Hristos a murit pentru noi, ne-au fost promise aceleași binecuvântări care l-au însoțit pe Avraam (Galateni 3:13-14, 29). Binecuvântările acestea erau de natură spirituală (el a devenit partenerul de legământ al lui Dumnezeu), fizică (a primit un fiu în ciuda limitărilor fizice asociate cu vârsta Sarei) și financiară (a fost un om prosper).

Dumnezeu dorește să te binecuvânteze financiar, intelectual, social și spiritual prin afacerea ta.

  • Financiar – ca să poți ajunge independent din punct de vedere financiar.
  • Intelectual – ca afacerea ta să poată deveni un mijloc pentru împlinirea unor visuri, exprimarea personalității sau folosirea darurilor și talentelor tale.
  • Social – crearea unei rețele mai mare de contacte sociale și slujirea semenilor.
  • Spiritual – abordarea afacerii tale ca pe o chemare din partea lui Dumnezeu și împlinirea scopului Său pentru viața ta.

Afacerile au fost inițiate de Creator

Biblia spune în Geneza 2:8-15

„Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; și a pus acolo pe omul pe care-l întocmise. Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuți la vedere și buni la mâncare, și pomul vieții în mijlocul grădinii, și pomul cunoștinței binelui și răului. Un râu ieșea din Eden și uda grădina; și de acolo se împărțea și se făcea patru brațe. Numele celui dintâi este Pison; el înconjoară toată țara Havila, unde se găsește aur. Aurul din țara aceasta este bun; acolo se găsește și bedelion și piatră de onix. Numele râului al doilea este Ghihon; el înconjoară toată țara Cuș. Numele celui de al treilea este Hidechel: el curge la răsăritul Asiriei. Al patrulea râu este Eufratul. Domnul Dumnezeu a luat pe om și l-a așezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze și s-o păzească.”

  • Implicarea în afaceri înseamnă împlinirea însărcinării date de Dumnezeu omului.

Încă de la începutul creației, Dumnezeu l-a însărcinat pe om să administreze și să dezvolte toate resursele pe care le-a lăsat El pe pământ.

  • Implicarea în afaceri constituie un mod de a ne închina lui Dumnezeu.

Vechiul Testament este scris în limba ebraică iar unul dintre cuvintele de bază pentru „muncă” este „avodah”, care înseamnă deopotrivă „închinare” și „lucru”.

  • Implicarea în afaceri constituie o cale de a sluji.

Cuvântul ebraic pentru afacere este „melawkaw” care înseamnă slujire.

Adoptă un mod de gândire care atrage binecuvântarea lui Dumnezeu

Biblia spune în Deut. 28:1-13 ce va face Dumnezeu cu cei care vor asculta de El. Îți recomand să citești acest pasaj. Există un mod de viață care atrage binecuvântarea lui Dumnezeu. El este bazat pe poruncile și învățăturile Bibliei.

Un popor, o comunitate, o familie sau o persoană nu poate prospera cu adevărat dacă modul ei de viață este contrar voii revelate a lui Dumnezeu. Mai devreme sau mai târziu, într-un fel au altul, va avea rezultate distructive. Putem munci din greu, fără să realizăm nimic, dacă nu cunoaștem sau nu urmăm modelul biblic de gândire și trăire. Îți recomand să faci din Biblie, harta după care îți conduci afacerea. Cred că Biblia ne oferă valori și linii călăuzitoare foarte clare, care face din această colecție de cărți (Biblia), cea mai proeminentă și mai solidă bibliografie în materie de leadership, management și afaceri.

Ai nevoie de o nouă mentalitate

Biblia spune în Romani 12:2 „Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți, prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită.”

Schimbarea începe întotdeauna cu un gând nou, cu o idee nouă. Ca indivizi, noi suntem produsul a ceea ce gândim. Biblia spune: „Omul este după cum gândește în inima lui” (Proverbe 23:7). Ceea ce ai in minte și la ce te gândești mereu va determina rezultatul vieții tale. De aceea, înnoirea minții este atât de crucială când dorești o viață nouă, mai bună. Noi înclinăm să ne legăm așteptările de schimbarea exterioară, când adevărata schimbare, cea durabilă, vine din interior. Adoptă un mod nou de gândire, iar acesta va începe să-ți modeleze viața și să-ți aducă rezultatele dorite.

Pentru a avea succes în viață, trebuie să îți schimbi modul de gândire.

Apostolul Pavel spune că viața noastră este schimbată radical, transformată când adoptăm gândirea proaspătă a Scripturii.

Noi putem alege între a ne conforma și a ne lăsa transformați. Dacă ne concentrăm atenția exclusiv asupra modului în care lumea face afaceri, vom ajunge să ne conform acestui model. Dar, dacă lăsăm Biblia să ne învețe, vom fi transformați.

Isus ne-a îndemnat: „Faceți afaceri până Mă voi întoarce”. (Luca 19:13 NKJV)

A chemat zece din robii săi, le-a dat zece poli și le-a zis: „Puneți-i în negoț (faceți afaceri) până mă voi întoarce.”

Când ne asumăm poziția dată nouă de Dumnezeu în cadrul creației, implicându-ne în afaceri, slujim oamenilor cu produsele și serviciile noastre. Astfel, împlinim unul dintre scopurile rânduite de Dumnezeu pentru noi.

Dumnezeu a sfințit munca și afacerile, pentru a fi ceva ce Îi aduce Lui cinste și care slujește semenilor noștri.


Articol inspirat și adaptat după cursul „Focus Business School”.
Total
101
Social

5 comentarii

  1. Ideia in sine e foarte asemanatoare cu cea din cartea “SECRETUL” de Rhonda Byrne. Cine nu vrea sa fie prosper si sa-si stie un viitor asigurat?! Exemplul cu Avraam e perfect in sine, dar intrebarea mea este: avem unul similar NT? Nu. De ce? Simplu, lui Avraam Dumnezeu i-a promis bogatiile pamantului si i le-a dat, noua in schimb ne-a promis ceva mai grandios, cerul, care speram sa-l mostenim! Acum… mi-a placut o ideie ce ati sugerat-o, avem un Dumnezeu de lucruri mari, nu ar trebui sa ne multumim cu cele marunte, iar pentru a avea curajul de-a le cere trebuie doar sa fim cea ce El asteapta de la noi.

    1. Dragă Liliana, mulțumesc pentru răspunsul si reacția ta la articol. Evident că acest prin articol nu și-a propus să examineze subiectul în detaliu dar vor mai fi și alte articole pe acest subiect. Mă bucur că ești de acord cu faptul că avem un Dumnezeu “de lucruri mari”. Gândește-te însă … oare este voia Lui, care este bogat și dorește să ne binecuvânteze, să aibe un popor sărac? Doar un gând … Cum putem fi o binecuvântare pentru alții dacă nici noi nu avem cele de trebuință? Nu vorbim aici de “teologia prosperității” ci de inima de Tată a lui Dumnezeu care Își iubește copii, vrea să-i dezvolte și să-i folosească pentru a binecuvânta pe alții. Însă Dumnezeu este dragoste și ne oferă puterea alegerii și a deciziei. Un alt gând … oare ideile și teologia pe care o avem în minte despre Dumnezeu este cu adevărat despre Dumnezeul Bibliei?

  2. Nu mai are nici un rost cantarea (pe care ma indoiesc ca o stiti) “Sarac si fara vaza-n lume, Iisus trecut-a pe pamant” n-a stiut sa cultive un mod de gandire care sa atraga “binecuvantarea” Lui Dumnezeu! Logica ne joaca feste cand ne gandim la Dumnezeul bogat si la noi saraci, ce deosebire intre cum il percepem noi pe Dzeu si cum l-au perceput apostolii, spuneti-le lor ca n-au avut mentalitatea de business, cand au murit taiati in doua, crucificati, si in arene ! Nu va ganditi ca poate astea erau tocmai acele lucruri “mai mari?” Mai vrea cineva sa faca “afaceri” din astea?

  3. Dragă Dan, ce aș putea eu să-ți răspund dacă tu le știi deja pe toate?! În locul tău, aș fi mai atent la cum scriu, la cum mă exprim în public, la cum gândesc (eu nu mă îndoiesc că mai și gândești) și la modul în care îmi trăiesc viața; la ce rezultate am și la cum îi ajut pe cei de lângă mine. În rest, fiecare este liber să spună ce vrea și ce are în inimă. Să nu uităm însă că Dumnezeu este Cel ce ne judecă pe toți și ne răsplătește fiecăruia după faptele noastre sau lipsa lor.

    1. NU stiu de unde ati tras concluzia, ca le stiu pe toate! Eu nu am revendicat asa ceva vre-o data, am dorit doar sa sesizez pericolul unei hermeneutici defectuase si paguboase pentru generatia noastra! Am fost atent la ce am scris si am scris cu incredere, sunt deschis la argumente si le primesc cu drag. Ati putea spre exemplu, sa-mi raspundeti cu argumente din Scripturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.