Și tu te-ai săturat de biserică?

Introducere la o paradigmă nouă de a face biserică.

Atunci când Dumnezeu a gândit biserica, a avut cu siguranță altceva în minte decât ce se vede azi prin bisericile din România. Oameni lipsiți de putere spirituală, neîmpliniți și nefolositori pentru Domnul și pentru semenii lor. Biserici lipsite de influența și impact în societate, măcinate de dispute interminabile și nefolositoare. Cum s-a ajuns aici? Cine este responsabil?

Ce este de făcut pentru a schimba această situație?

Cred cu tărie în faptul că Dumnezeu ne-a creat și ne-a înzestrat pe fiecare, nu la voia întâmplării ci pentru a ne juca rolul potrivit în planul Său. Când ne adunăm mai mulți într-o comunitate numită biserică, lucrurile tind să se complice pentru că prea puțini dintre noi știm cum și de ce ne-a creat Dumnezeu așa cum suntem dar și mai puțini dintre noi facem ceva concret în sensul de a ne alinia înzestrarea noastră cu domeniile de slujire în care putem avea cel mai bun randament și rezultate.

  • Cum putem evita sau minimiza frustrarea care vine din realizarea faptului că nu am descoperit pentru ce am fost creat, cum am fost creat și ce ar trebui să fac ca să fiu împlinit și folositor pentru Dumnezeu și semenii mei?
  • De ce resurse și contexte de descoperire și învățare am nevoie pentru a fi și a face exact ce Dumnezeu așteaptă de la mine?

Te provoc să regândești modul în care ar trebui să funcționeze biserica în contextul de azi.

Care poate fi rolul tău în biserică?

Te mulțumești cu a fi spectator sau tânjești să îți aduci contribuția semnificativă pentru zidirea altora? Renunți pentru că vezi peste tot modele de lideri care nu ar trebui să conducă și ești descurajat sau aplici voia lui Dumnezeu în viața ta și începi să-ți crești influența și să vezi rezultatele dorite?

Biserica lui Hristos trebuie să fie puternică, sare și lumină în societatea în care a fost așezată de Dumnezeu. Biserica este singurul organism prin care Dumnezeu eliberează puterea Sa transformatoare! Dacă biserica eșuează în a transforma oamenii, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, pentru a fi capabili să-și împlinească potențialul și chemarea dată de Dumnezeu, atunci eșuează tocmai în scopul pentru care a fost creată.

O soluție ar putea fi Dezvoltarea Naturală a Bisericii (DNB)! O abordare diferită pentru rezultate diferite.

Ce nu se poate măsura, nu se poate îmbunătăți

În următoarele articole am să aduc în discuție elementele și principiile centrale care fac din DNB o alternativă reală și funcțională la modul în care se face biserică în mediul românesc. DNB nu este un alt model de a face biserică și nici nu ține de o denominațiune anume. În sfârșit, liderii de biserici din România vor avea la îndemână resurse și unelte verificate prin care să poată crește calitatea bisericii în locul abordării vechi de a face biserică „după ureche”.

DNB înseamnă eliberarea automatismelor de creștere, prin care Însuși Dumnezeu Își crește biserica Sa!

În viitorul apropiat, resursele DNB vor fi disponibile și în România prin intermediul unei rețele de mentori DNB – lideri cu experiență care vor oferi consultanță de specialitate tuturor liderilor și bisericilor care își vor dori o creștere reală și măsurabilă.

Pentru a ține legătura și a fi informat despre ce urmează să facem în România, și poate pentru a fi chiar implicat alături de noi, te rog să îți lași datele de contact pe pagina dnbromania.org

To be continued

Total
64
Social

2 comentarii

  1. Imi pare rau, dar dupa ce ati pus un titlu asa de pompos si dur, nu va faceti timp sa explicati ce ati vrut sa spuneti, ba mai mult ne trimteti(ca solutie a problemei) pe un site nefunctional a unei organizatii cu pretentii cel putin dubioase (care zic ca stiu cum sa rezolve problemele din biserica in urma statisticilor, studiilor, etc.). Pe langa faptul ca nu v-ati ostenit un pic sa mai scrieti macar un articol in afara de acesta la meniul “biserica”, ati si lasat sa iasa in evidenta titlul “si tu te-ai saturat de biserica?”, m-ati captat si dupa primele randuri m-am dezumflat pentru ca m-am vazut amagit de un raspuns cat se poate de lipsit de interes. Nu. nu m-am saturat de biserica, pentru ca desi sunt probleme in biserica, si le-am trait si le traiesc, nu m-am plasat in afara si vin cu pretentia ca am solutii, dar “lupt” din interior folosind rugaciunea, Cuvantul, partasia autentica, dragostea prin Christos, si va pot garanta ca nici dumneavoastra, nici DNB nu ar putea in vreun fel sa ajute in mod real o biserica ce sufera. V-ati amagit dumneavoastra si ii amagiti si pe alti oameni. Un exemplu, legat de partea Business: Imi pare rau dar “marea insarcinare” din Matei 28 nu are nimic de a face cu business, dar cu UCENICIZARE!

  2. Dragă Andrei, ce bine de mine că nu mă ocup cu “umflatul” și “dezumflatul” oamenilor. Și nici cu rezolvarea tuturor frustrărilor fiecărei persoane care citește articolele de pe acest website, poate nu le înțelege (dar nici nu întreabă ca să înțeleagă) și apoi “debitează” ce-i trece prin minte atunci, fără a folosi filtrul gândirii și a bunului simț. “Osteneala” mea a fost în alte părți în aceste săptămâni dar voi continua articolele începute. DNB (Dezvoltarea Naturală a Bisericii) nu are pretenții dubioase ci rezultate palpabile în urma cercetării a peste 70.000 de biserici în 65 de țări. Știu că unii români se cred mai inteligenți decât jumătate de glob, dar asta este problema lor. În încheiere, nu știu de unde ai înțeles tu că Marea Trimitere din Matei înseamnă business, pentru că evident sunt lucruri diferite. Iar cât despre o biserică aflată în suferință (depinde ce fel de suferință) atât eu cât și DNB poate ajuta chiar foarte mult. Se numește experiență, bun simț și călăurize divină. Dar este la fel de adevărat că dacă o biserică în suferință, NU dorește schimbarea, nici chiar Dumnezeu nu o poate ajuta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.