Lumea se schimbă cu cei sensibli

“S‑au strâns la mine toți aceia care tremurau de frică la auzul cuvintelor Dumnezeului lui Israel…”
Ezra 9,4

Dintre toate pierderile pe care le-a suferit omenirea de-a lungul timpului, pierderea sensibilității morale, este de departe, prin cele mai cumplite pierderi. Pierderea acestei sensibilități capitale a adus la apariția unor false sensibilități care sunt în esență niște atrocități înveșmântate în material de purpură. Am devenit sensibili la ceea ce nu ar trebui să fim sensibili și imuni la ceea ce trebuia să ne servească drept sursă de putere. Distanți de vocea lui Dumnezeu, inimile noastre sunt bântuite de voci străine care le împiedică să mai fie sensibile la susurul duios al Duhului Sfânt din conștiința noastră.

Un suflet fără locuirea divină se activează la tot felul de rele și se împietrește la bine.

Fără Hristos suntem insensibili la păcat dar irascibili la sfințenie. Nimic nu stârnește la răutate un păcătos decât invitarea lui la imitarea lui Hristos în sfințenie.

Insensibili față de bunătate am devenit sensibili la orice răutate care vine înspre noi. Insensibili la iubire, suntem atât de sensibili chiar și la cele mai slabe manifestări ale urii față de noi. Insensibilitatea noastră față de păcat ne-a adus la intoleranță față de păcătoși. Suntem irascibili nu datorită sensibilității față de adevăr și dragoste ci din cauza pierderii acestora. Când te deranjează mai mult răutatea semenului tău decât propria răutate, când păcatului lui ți se pare mai grav decât păcatul tău, când pe tine scuzi iar pe celălalt îl acuzi, dai dovadă de sensibilitatea morală scăzută.
Printre primele simptome ale pierderii sensibilității morale este acela că deși nu te interesează binele celuilalt, te preocupă păcatele sale.

Conform Sfintelor Scripturi există cel puțin trei feluri de conștiință, cu diferite nuanțe: conștiință sensibilă, conștiință slabă, conștiință insensibilă sau împietrită.

  1. Conștiința sensibilă este cea receptivă la vocea și voia lui Dumnezeu. Ea este de tipul “Vorbește Doamne căci robul tău ascultă!” sau “Iată-mă, trimite-mă!”. El este acel om fericit “care nu se duce la sfatul celor răi, nu se oprește pe calea celor păcătoși și nu se așază pe scaunul celor batjocoritori! Ci își găsește plăcerea în Legea Domnului și zi și noapte cugetă la Legea Lui.” Cine are conștiința sensibilă, aude și face ceea ce spune Dumnezeu, dovedindu-se “un om cu judecată, care și-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbușit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă.” o conștiință sensibilă nu este una perfectă ci una perfectibilă. Omul care o are nu este fără de păcat, neprihănit desăvârșit ci unul care își regretă păcatul și îl leapădă din viața lui. Este un înțelept căruia îi este groază de rău dar se lipește tare de bine și în viața căruia dragostea nu este prefăcută (Rom.12,9)
  2. Conștiința slabă este cea “extrem de sensibilă și de activă în legătură cu lucruri care nu sunt păcate”. O conștiință slabă este rănită foarte ușor iar oameni care o dețin tind să se agite pentru lucruri care nu ar trebui să provoace sentimente de vinovăție unui creștin matur care cunoaște adevărul. Creștinii cu conștiințe slabe se feresc de păcat dar din cauza hipersensibilității lor, ajung să păcătuiască împotriva fraților lor pe care îi acuză și îi judecă. Sfântul apostol Pavel vorbește în cartea Romani despre acest tip de oameni (Rom.14, 1.2). Credinciosul slab este exagerat de scrupulos, legalist, tulburat în conștiința lui într-un mod nesănătos. O conștiință slabă este rezultatul unei credințe imature sau fragile. “O conștiință slabă și veșnic acuzatoare este o piedică spirituală, nu un punct tare. Mulți oameni cu conștiințe deosebit de sensibile tind să considere că scrupulozitatea lor este dovada unei spiritualități profunde. Însă lucrurile stau exact invers. Cei cu conștiință slabă pot fi ușor ofensați și se poticnesc frecvent(1Cor.8,13). De multe ori exagerat de critici la adresa altora (Rom.14,3.4) , foarte vulnerabili la ademenirea legalismului (Rom.14,20 și Gal.3,2-5). Singura modalitate de a birui o conștiință slabă este maturizarea sau creșterea spirituală. Când credința este puternică, ai o conștiință sănătoasă și te bucuri de libertatea în Hristos, savurezi mântuirea oferită în dar de El fără a adăuga efortul tău suplimentar ca merit pentru salvarea ta.
  3. Conștiința insensibilă, împietrită sau însemnată cu fierul roșu este cea inactivă, nereceptivă chemării divine spre transformare. Un om cu conștiința insensibilă nu îi mai este rușine de latura sa întunecată, nu doar că face cu plăcere lucrurile împotrivitoare voii lui Dumnezeu ci este și determinat să devină o influență pentru ceilalți ca și ei să-i copieze comportamentul. Cei cu conștiința împietrită nu se mai rușinează de păcatul lor ci se mândresc cu el și îl înalță la rang de virtute. Este important de subliniat o nuanță: cei cu conștiința cauterizată nu sunt înafara cunoașterii voii lui Dumnezeu ci împotrivitori acesteia. Ba, mai mult aceștia ” Îl urăsc pe Dumnezeu, sunt obraznici, aroganți, lăudăroși, născocitori de rele, neascultători de părinți, fără pricepere, nu‑și țin promisiunile, sunt fără afecțiune, nemiloși. Și, deși cunosc hotărârea dreaptă a lui Dumnezeu, potrivit căreia cei ce fac astfel de lucruri sunt vrednici de moarte, ei nu numai că le fac, ci îi și aprobă pe cei ce le fac.” (Rom. 1,30-32). Salvarea acestor conștiințe se face prin venirea în fire care începe cu recunoașterea gravității păcatului lor. Nu există mântuire pentru aceia care nu se lasă convinși de oroarea păcatelor lor. Vestea bună despre mântuire, începe cu vestea rea despre păcat. Doar alienarea față de păcat și apropierea constantă de Dumnezeu ne poate scăpa de ireversibila și definitiva împietrire. Doar sensibili la cântecul iubirii lui Dumnezeu prin Isus Hristos, putem să fim feriți de recviemul macabru al scrâșnitului din dinți de care vor avea parte la judecata lui Dumnezeu cei care au decuplat conștiința și viețile lor de la vocea Iubirii infinite.

Lumea se schimbă cu cei sensibili! Sensibili la bunătate, aplecați cu dăruire să lege rănile ce dor. Cu cei sensibili la iubire, dispuși mereu la jertfire.

Cu cei care au urechi sensibile să asculte cântarea de dor a Mirelui ce stă să vină.

Lumea va fi schimbată pentru cei sensibili.

Cât de curând, Dumnezeu va trece lumea din nou prin durerile facerii doar pentru a o reda celor care au avut o sensibilitate față de El și dragostea Lui. Să alegem, așadar, să fim sensibili la “tot ce este adevărat, tot ce este nobil, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este plăcut, tot ce este vrednic de admirat, la orice faptă măreață, și  vrednic de laudă. (Fil. 4.8).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.